Aşa ne stricăm noi ochii

Nu încercaţi acasă, o să vă stricaţi ochii!

Basmul lucernei ( Petruţa)

A fost odată Gianluca Viorel Împărat şi avea 34 de fete şi 15 purcei de aur. Acesta era mare beţivan şi la petreceri vomita copaci.
Ajuns la 53 de ani, alcoolic de 25, Viorel suferea de cancer la mănuşi şi mai avea puţin şi murea. De aceea, el le cheamă pe fete şi le învaţă ce să facă pentru a nu muri de foame că pe el l-a dat afară de la CFM ( Căile Ferate din Monaco)
-Fetili meli, vă duceţi pe centură să faceţi bani frumoşi, într-un mod cinstit.
-Da, tatii, abia aşteptăm!
Aşadar, după moartea împăratului la numai 5 luni după tragicul eveniment, fetele făcură bani mulţi, aşa că şi-a luat pistoale şi au jucat ruleta rusească cu toate gloanţele în cilindrii, până a mai rămas doar una - mama Petruţei. Aceasta s-a căsătorit cu un vultur cu cap de stilou şi flăcări pe la peniţă şi a născut-o pe Petruţa prin cezariană.
Într-o zi, când se juca pe stradă cu prietenele ei „Căruţele cu roţi de unghii”, ea s-a hotărât să plece în pădure în căutarea Sticlei cu Sarmale şi T.M era acasă.
Pe drum s-a întâlnit cu Viermele Nathaniel care i-a dat o piatră cu care putea distruge orice.
Ajunsă la maturitate şi la Sticla cu Sarmale, Petruţa trebuia să treacă de 300.000 de uriaşi cu unghiile în ghips şi dinţii coloraţi de la acadele... Aceasta a folosit piatra şi toţi au murit. Desfăcând sticla, au ieşit de acolo trei case, trei milioane de euro, trei maşini Aston Martin, trei biciclete din fibră de carbon şi trei sarmale din frunză de vită.
Petruţa a murit... de bucurie şi noi - Cristi Alin şi Robert - am împărţit averea... şi sarmalele.

Note despre acest basm:
Basmul conceput de noi îşi are originea în poveştile populare ale norodului din ţara Banatului. Aflaţi într-o călătorie la Oaş (Robert, Alin, Cristi), am primit pe naşteptate o avere aşa că ne-am interesat de provenienţa sa. Primarul Oaşului, domnul Căstrău ( -în maghiară= păstrăv-) ne-a povestit o scurtă istorioară legată de origina ei.
De aici am început scrierea basmului.
În istorisire era vorba de Magdalena şi merele de post, însă am schimbat unele denumiri cu scopul de a conferi o nuanţă de mister basmului,si am pus si putin piper pe el.

WTF

Era anul 1912. Afară era o ceaţă foarte deasă de nu vedeai mai mult d 2000 km. În case babele mâncau drojdie şi ascultau ABBA. După colţ se auzea o discuţie aprinsă. Erau Alin şi Robert care se certau din cauza unui raid 10 heroic în Icecrown Citadel cu dificultate normală. Alin a adus în discuţie faptul că are nevoie de un telefon. Atunci Robert şi-a adus aminte că era unu' care vindea telefoane ( mai iefteneaua aşa ) pe la marginea oraşului lângă carusel. Trecem pe lângă carrefour şi observăm că ceasul cel mare nu funcţiona. Trecem pe lângă frizerie, iar Mănt se certa cu două ciuperci care se luase de Lady. Îl salutăm şi plecăm mai departe. Ne ducem la Iulica şi luăm două sendvişuri cu salam şi caşcaval feliat. Încetul cu încetul ajungem la marginea oraşului. Acolo erau Eros şi Eros Ramazotti care se lupau cu Xerxes şi Alex Underbase. Ne utăm la luptă care era foarte tensionată, timp de două ore după care arbitrul cere un time-out pentru că îi venea să se cace. Atunci noi îl întrebăm pe Eros Ramazotti (care vorbea numai în Greacă) unde îl găsim pe ăla cu telefoane, iar el ne arată. Mergem ce mergem, când deodată ne cuprinde o negură ( ca în filmu' ăla „The Mist” ha-ha-ha-ha ). Draperiile ne gâdilau pe la urechi, iar Moş Costache tricota ciorapi. Au urmat cinci minute în care am fost cuprinşi de panică, deoarece am rămas fără Nutella şi am fost claustraţi într-un tub de patru ţoli. Reuşim să scăpăm. În claritatea vagă observăm o casă. Trecem pe lângă fereastră şi se auzea „ Happy new year, happy new year...” Alin strigă:
- ABBA
După care o babă zice:
- WTF dies ist nicht ABBA, dies ist Şeg Carpeting!
Apoi ne-am întâlnit cu Cristel şi două tezaururi folclorice şi am plecat spre dealer.
Un incipit venea ameninţător spre noi. Toţi cinci am început să alergăm spre casa lui Radu Cip! Un tezaur s-a împiedicat şi s-a spart. Era grav rănit.
- Să-l lăsăm. Spuse Cristel... Nu stăm în loc nici o secundă şi ne continuăm alerta fugă. batem la uşa lui Radu Cip!, da' nu era acasă, alergăm spre grădina lui. Incipitul era aproape de noi. În fundul grădinii un gard imens ne umbri. Tezaurul se urcă pe gard, foarte greu, deoarece avea 1500 kg * ln100. Cade [e noi, prinzându-ne şi strivindu-ne picioarele. Incipitul ne ajunsese. O altă poveste începu:
„Era în anul 1912. Afară era o ceaţă foarte deasă...”